Sistem nervos vegetativ
Sistemul Nervos Vegetativ (SNV) sau sistemul nervos autonom reglează activitatea organelor interne, (viscerelor) la vertebrate. Denumirea de sistem nervos autonom provine de la psihologul britanic John Newport Langley și se datorează faptului că nu poate fi controlat în mod conștient (voluntar) de un individ neantrenat.
Împreună cu sistemul nervos somatic, care cuprinde toate structurile nervoase dedicate interacțiunii cu mediul exterior, asigură echilibrul organismului cu condițiile variabile de mediu și mobilitatea mușchilor, alcătuiește sistemul nervos.
Sistemul nervos vegetativ poate fi împărțit în:
- Sistem nervos simpatic, antagonist sistemului parasimapatic, având centrul în maduva spinarii şi hipotalamus;
- Sistem nervos parasimpatic, sistem nervos ce favorizează regenerarea organismului după stres;
- Sistem nervos digestiv, cu nervul vag ce leagă maduva spinarii şi tractusul digestiv.
Sistemul nervos vegetativ controlează funcțiile importante vieții organismului (funcțiile vitale), că de exemplu: activitatea cardiaca, presiunea sanguină, procesul de digestie și procesul de schimburi între organism și mediu. De asemenea, acest sistem nervos mai poate coordona alte organe că organele sexuale sau mușchii globului ocular. Sistemul nervos vegetativ mai poate influența sistemul nervos central și sistemul nervos periferic.
Deși prezintă o anumită individualitate, sistemul nervos vegetativ are relații strânse cu sistemul nervos al vieții de relație, atât la nivel central, cât și la nivel periferic. Sistemul nervos vegetativ este format dintr-o parte centrală (centrii nervoși vegetativi) și o parte periferică (fibre nervoase și ganglioni vegetativi). După funcția pe care o îndeplinește, sistemul nervos vegetativ se împarte în sistem nervos simpatic și sistem nervos parasimpatic, care acționează antagonic.
Sistemul Nervos Vegetativ (Sistemul Nervos Autonom). Acesta este reprezentat de inervațiile aferente și eferente a organelor viscerale: de culoare albastră - neuronii colinergici (mesager chimic acetilcolină); de culoare roșie - neuronii adrenergici (mesager chimic epinefrină); cu verde - neuroni aferenți; cu linii solide sunt reprezentate fibre preganglionice eferente; cu linii punctate sunt fibre postganglionare eferente. (1) corpul ciliar și irisul; (2) ganglionul ciliar; (3) glandă lacrimala; (4) ganglionul lui Meckel; (5) glandă sublinguala; (6) glandă submaxilara; (7) ganglionul otic; (8) glandă parotidă; (9) inimă; (10) trahee, bronhii, plămâni și vase pulmonare; (11) ficat, căile biliare și pancreas; (12) splina; (13) ganglionul celiac (semilunar); (14) marele nerv splahnic; (15) micul nerv splahnic; (16) medulosuprarenala; (17) rinichi și uretere; (18) stomac; (19) colonul distal; (20) rect; (21) ganglion mezenteric superior; (22) vezica urinară; (23) organe genitale externe; (24) ganglion mezenteric inferior; (25) ramuri ale vaselor sanguine și ai foliculilor pilări ai membrului inferior și eferente vezicii urinare; (26) nuclei bulbari; (27) măduva spinării la nivelul coloanei cervicale; (28) măduva spinării la nivelul toracelui; (29) măduva spinării la nivelul coloanei lombare; (30) măduva spinării la nivelul coloanei sacrale; (31) ganglionul geniculat; (32) urechea medie; (33) ganglionul inferior pe care-l formează nervul glosofaringian (ganglion senzitiv sau parasimpatic); (34) uvulă; (35) amigdala palatină; (36) limbă; (37) ganglion nodular; (38) trahee; (39) plămân; (40) nervul frenic; (41) stomac; (42) intestin; (43) diafragma; (44) uter; (45) colon' (46) sfincterele vezicii urinare; (47) ovare; (48) fibre aferente ale vezicii urinare și fibre segmentare postganglionare adrenergice și colinergice ce provin de la ganglionii paravertebrali și îndreptate către vasele de sânge ale glandelor sudoripare și ale foliculilor firelor de păr prin intermediul ramurilor gri și nervii spinali. Nucleele corespunzătoare: (I) nervilor encefalici; (ÎI) nervul oculomotor; (VII) nervul facial; (IX) nervul glosofaringian; (X) nervul vag.Sistemul nervos simpatic are rol în situații de stres cu toate aspectele unei secreții crescute de adrenalină (vasodilatație periferică, mușchii scheletici sunt mai bine alimentați cu sânge în detrimentul organelor interne și digestiei, organismul fiind într-o stare de alarmă, pupilă ochiului mărită - midriază); un rol antagonist de echilibrare a acestor procese îl are sistemul nervos parasimpatic. De foarte multe ori, aceste două componente se întrepătrund. Majoritatea nervilor au o componența somatică, dar și una vegetativă. De exemplu, nervul facial are o componența somatică, pentru că inervează musculatura mimicii, dar are și o funcție vegetativă, prin controlul funcției glandei lacrimale și a glandelor salivare sublinguala și submandibulară.
Sistemul nervos simpatic
Sistemul nervos simpatic este format dintr-o porțiune centrală și una periferică. Porțiunea centrală este alcătuită din neuronii vegetativi ai coarnelor anterioare medulare toracolombare: C8-L3.
Acești neuroni formează centrii simpatici spinali, iar axonii lor constituie fibre preganglionare. Centrii simpatici medulari au o dispoziție metamerică destul de precisă: centrul cilio-spinal (C8-T2); centrul cardioaccelerator în regiunile cervico-dorsală și parțial lombara; centrul adrenalino-secretor (T5-L3); centrii genito-urinar și anorectal în regiunea lombara. O localizare destul de exactă o au și centrii vasomotori, sudorali și pilomotori.
Dar, în afară de acești centrii nervoși simpatici medulari, substanța reticulată bulbară conține centrii integratori ai vasomotricitatii, adrenalino-secretor și probabil, și ai pilomotricitatii și sudoratiei, al căror rol este de a regla și determina activitatea homeostatică a aparatului circulator și termoreglator. Centrii bulbari acționează asupra celor medulari prin fasciculele descendențe reticulospinale situate în profunzimea cordonului lateral al măduvei.
Porțiunea periferică a simpaticului este alcătuită din fibre aferente și ganglionii paravertebrali, previscerali, intramurali de unde pleacă fibre nervoase preganglionare și postganglionare, ce constituie calea eferență.
Ganglionii paravertebrali sunt situați de o parte și de altă a coloanei vertebrale, formând cele două lațuri simpatice laterovertebrale alcătuite din 22-24 ganglioni legați între ei prin fascicule interganglionare. De asemenea, fiecare ganglion este unit de nervul rahidian mixt prin două ramuri: ramură comunicanta albă (cu fibre preganglionare mielinizate) și ramură comunicanta cenușie (cu fibre postganglionare amielinice).
După segementele medulare cu care sunt în raport, ganglionii laterovertebrali se împart pe regiuni astfel: 3 perechi de ganglioni cervicali, 10-12 perechi de ganglioni toracali, 4-5 perechi de ganglioni lombari, 4-5 perechi de ganglioni sacrali și 1 ganglion coccigian nepereche, unde se întâlnesc cele două lanțuri ganglionare.
Sistemul nervos simpatic
Sistemul nervos simpatic este format dintr-o porțiune centrală și una periferică. Porțiunea centrală este alcătuită din neuronii vegetativi ai coarnelor anterioare medulare toracolombare: C8-L3.
Acești neuroni formează centrii simpatici spinali, iar axonii lor constituie fibre preganglionare. Centrii simpatici medulari au o dispoziție metamerică destul de precisă: centrul cilio-spinal (C8-T2); centrul cardioaccelerator în regiunile cervico-dorsală și parțial lombara; centrul adrenalino-secretor (T5-L3); centrii genito-urinar și anorectal în regiunea lombara. O localizare destul de exactă o au și centrii vasomotori, sudorali și pilomotori.
Dar, în afară de acești centrii nervoși simpatici medulari, substanța reticulată bulbară conține centrii integratori ai vasomotricitatii, adrenalino-secretor și probabil, și ai pilomotricitatii și sudoratiei, al căror rol este de a regla și determina activitatea homeostatică a aparatului circulator și termoreglator. Centrii bulbari acționează asupra celor medulari prin fasciculele descendențe reticulospinale situate în profunzimea cordonului lateral al măduvei.
Porțiunea periferică a simpaticului este alcătuită din fibre aferente și ganglionii paravertebrali, previscerali, intramurali de unde pleacă fibre nervoase preganglionare și postganglionare, ce constituie calea eferență.
Ganglionii paravertebrali sunt situați de o parte și de altă a coloanei vertebrale, formând cele două lațuri simpatice laterovertebrale alcătuite din 22-24 ganglioni legați între ei prin fascicule interganglionare. De asemenea, fiecare ganglion este unit de nervul rahidian mixt prin două ramuri: ramură comunicanta albă (cu fibre preganglionare mielinizate) și ramură comunicanta cenușie (cu fibre postganglionare amielinice).
După segementele medulare cu care sunt în raport, ganglionii laterovertebrali se împart pe regiuni astfel: 3 perechi de ganglioni cervicali, 10-12 perechi de ganglioni toracali, 4-5 perechi de ganglioni lombari, 4-5 perechi de ganglioni sacrali și 1 ganglion coccigian nepereche, unde se întâlnesc cele două lanțuri ganglionare.
- portiunea cervicală este formată din 3 perechi de ganglioni cervicali: superiori, medii și inferiori (stelați, fiind constituiți din unirea ultimei perechi de neuroni cervicali cu prima pereche toracala). Fibrele postganglionare, ce pleacă de la acești ganglioni, dau plexuri ce transmit impulsuri motoare la glandele sudoripare, vase și mușchii firelor de păr din regiunea capului, a feței și a membrelor superioare. Mai formează plexuri pentru inimă, glandele salivare, glandele lacrimale, glandele tiroidă și paratiroidă.
- portiunea toracală formată din 10-12 perechi de ganglioni, de la care pleacă fibre toracale și abdominale. Fibrele preganglionare din T1-T5, părăsesc nervii intercostali respectivi prin ramurile comunicante albe și ajung la ganglionii simpatici laterovertebrali corespunzători, unde sinapseaza. Fibrele postganglionare toracale participă apoi la formarea plexurilor pulmonar, esofagian și cardiac (vezi figura).
- Fibrele preganglionare, ce pleacă din T5-T12, se desprind din nervii intercostali și ajung la ganglionii paravertebrali corespunzători, nu sinapseaza și formează, apoi, ramurile abdominale. Fibrele abdominale ce vin din T5-T9, dau naștere nervului splanhnic mare care, după ce străbate diafragmul, merge la ganglionul celiac (semilunar). Ganglionii celiaci sunt doi ganglioni voluminoși (de unde și numele de "creier abdominal"), de la care pleacă numeroase fibre postganglionare, ce vor formă cel mai mare plex abdominal - plexul solar sau celiac. În acest plex își au originea o serie de fibre nervoase ce merg în lungul arterelor și care formează plexuri secundare: gastric, splenic, hepatic, suprarenal, renal, mezenteric superior. Fibrele abdominale ce vin din T10-T11 formează nervul micul splanhnic, care merge la ganglionul aortico-renal. Vedem deci, că nervii splanhnici sunt formați din fibre preganglionare, care nu sinapseaza în ganglionii laterovertebrali, ci în ganglionii previscerali.
Sistemul nervos vegetativ simpatic
- portiunea lombară este alcătuită din 4-5 perechi de ganglioni de la care pleacă fibre postganglionare ce formează următoare plexuri: lombar, vascular, intermezenteric.
- portiunea sacrală cuprinde 4-5 perechi de ganglioni simpatici laterovertebrali, așezați de o parte și de alta a rectului. Fibrele preganglionare din măduva lombară nu vin la acești ganglioni prin ramuri comunicante albe, ci prin ramurile interganglionare. O parte din fibrele postganglionare trec prin ramurile comunicante cenușii în nervii rahidieni sacrali, iar altele formează plexul hipogastric superior prin care sunt trimise impulsuri la colonul sigmoid, rect și vezică urinară. Plexul hipogastric superior da naștere la două plexuri hipogastrice inferioare (de o parte și de altă a rectului), de la care se formează apoi plexurile secundare: hemoroidal, vezical, uterin, vaginal sau prostatic, care inervează viscerele pelvine.
Ganglionii previscerali sunt situați în apropierea viscerelor. Cei mai importanți sunt: ganglionii celiaci (semilunari), ganglionii mezenterici superiori și ganglionii mezenterici inferiori. Mai sunt și: ganglionii plexurilor carotidiene și cardiace, ganglionii plexului renal, splenic, vezical, hemoroidal, uterin.
Ganglionii intramurali sunt situați în pereții viscerelor. Astfel, în pereții tubului digestiv (de la esofag și până la rect) se găsesc 3 plexuri simpatice intramurale ce se anastomozează între ele: plexul subseros (plexul Vorobiov), plexul muscular (plexul Auerbach), plexul submucos (plexul Meissner). Aceste plexuri conțin un mare număr de ganglioni mici sau de celule nervoase izolate. Deoarece un neuron simaptic din coarnele laterale da naștere la 30 de ramificații preganglionare scurte, în evantai, va inerva mai multe organe; de aici și răspunsul extins, generalizat, care se capătă în cazul generalizării simpatice.
Prin descărcări adrenergice, sistemul nervos simpatic contribuie permanent la menținerea tonusului vascular. Se consideră că rolul cel mai important constă în intervenția să în situații speciale, de pericol, când au loc descărcări masive, pregătind organismul pentru "luptă sau fugă".
Reacția de fugă sau luptă mai este cunoscută și sub numele de "răspunsul simpato-adrenal". În cazul activării se secretă acetilcolină care activează secreția de adrenalină (epinefrină) și noradrenalină (norepinefrina). Acestea sunt eliberate în sânge. Sistemul nervos simpatic acționează autonom, fără control conștient, și pregătește corpul pentru acțiuni în situații periculoase:
- cresterea ritmului cardiac;
- constricţia vaselor sanguine;
- dilatarea pupilelor;
- piloerecţia (pielea gainii);
- dilatarea bronhiilor;
- scaderea motilităţii intestinului gros;
- creşterea transpiraţiei;
- creşterea presiunii sanguine.
Astfel, activitatea cardiacă este intensificată, tensiunea arterială sporește, ceea ce determină o perfuzare mai bună cu sânge a mușchilor și organelor vitale; glicemia crește, la fel și concentrația acizilor grași plasmatici, furnizând în felul acesta o cantitate mai mare de energie; vasoconstricție cutanată, a cărei rezultat este redistribuirea sângelui pe teritoriul coronarian și cerebral, iar sângerările la nivelul plăgilor diminuează; bronhiile se dilată, ceea ce permite pătrunderea mai ușoară și în cantitate sporită a aerului în plămân și o hematoză mai bună; dilatație pupilară și pătrunderea în receptorul vizual a unei cantități mai mari de lumină.
Extirparea totală a lanțului simpatic paravertebral permite animalului de experiență supraviețuirea, dar numai într-un mediu cât mai constant posibil, el nerezistând la frig. Mușchii scheletici, pe lângă inervația lor somatică funcțională, au și o inervație trofică ce influențează capacitatea lor de muncă; unele fibre postganglionare simpatice trec prin ramul comunicant cenușiu, se alătură fibrelor somatice ale nervului rahidian și merg împreună cu acestea la mușchii scheletici.
Așa se explică creșterea amplitudinilor contractile, la un mușchi obosit cu putere de contracție scăzută, după aplicarea de excitații pe fibrele lui simpatice; prin aceste excitații au fost stimulate procesele biochimice musculare eliberatoare de energie.
Din cele relatate se poate constatat că sistemul simpatic îndeplinește funcții motorii, secretorii și trofice. Stimularea simpaticului are că efect general o creștere a reacțiilor catabolice. Transmiterea impulsului nervos simpatic se face cu ajutorul noradrenalinei.
Asupra modului de acțiune a catecolaminelor la nivelul țesuturilor, în prezent, este admisă explicația conform căreia, la nivelul organelor, inervate de filete simpatice, ar există două tipuri de receptori celulari: alfa-receptori și beta-receptori.
- Alfa-receptorii, activați mai ales de noradrenalină, produc contracția mușchilor netezi, în special, acelea din pereții arteriolelor. Același efect excitator, îl poate avea și adrenalină, dar numai în doze mari;
- Beta-receptorii,
- sensibili numai la adrenalină, produc efect inhibitor.
Sistemul nervos vegetativ simpatic acționează prin mobilizarea mijloacelor de apărare a organismului contra factorilor de mediu, având un puternic caracter energotrop (eliberator de energie), punând organismul într-o mai bună stare de luptă și de rezistentă. Astfel, determină:
- midriaza (marirea diametrului pupilar);
- hiposecreţie salivară;
- hipersecreţie tiroidiană;
- tahipnee şi bronhodilataţie;
- tahicardie;
- reducerea secreţiilor digestive;
- hiperglicemie;
- horipilatie;
- vasoconstricţie periferică;
- sudoraţie;
- accelerarea catabolismului.
Sistemul nervos parasimpatic
Sistemul nervos parasimpatic face parte din sistemul nervos vegetativ împreună cu sistemul nervos simpatic. Se mai numește și sistemul nervos pentru odihnă și digestie. Se poate spune, într-un mod foarte simplificat, că sistemul nervos parasimpatic funcționează invers față de sistemul simpatic. Totuși, în unele țesuturi funcționează mai degrabă împreună.
Acţiuni:
- conservarea energiei
- încetinirea ritmului cardiac
- creşterea activităţii intestinale
- creşterea activităţii glandelor
- relaxarea muşchilor din tractul intestinal
Sistemul nervos parasimpatic folosește doar acetilcolină (Ach) că mediator. Ach acționează pe două tipuri de receptori: muscarinici și nicotinici. Transmisia se face în două etape:
- nervul preganglionar eliberează Ach pe formațiunile ganglionare, când sunt stimulate. Ach acționează pe receptorii nicotinici ai nervului postganglionar
- nervul postganglionar eliberează Ach care stimulează receptorii muscarinici ale organului efector
- Cele trei tipuri de receptori muscarinici:
- receptorul muscarinic M1
- receptorul muscarinic M2 , care se află în inima
- receptorul muscarinic M3, care se află în mușchii netezi, vase sangvine, plămâni, glande. Aceștia determină vasoconstricție și bronhiconstrictie.
Porţiunea centrală cuprinde neuronii grupați în centrii vegetativi de la nivelul trunchiului cerebral (arasimpaticul cranian) și de la nivelul măduvei sacrale (parasimpaticul sacral).
Parasimpaticul cranian este reprezentat printr-o serie de nuclei vegetativi parasimpatici de la care pleacă fibre ce se atașează unor nervi cranieni (III, VII, IX, X), care sunt alcătuiți atât din fibre somatice, cât și vegetative. Dintre acești nuclei poziția cea mai rostrală o are nucleul accesor al oculomotorului (Edinger-Westphal) din calota pedunculară mezencefalica. De la neuronii acestui nucleu pleacă fibre preganglionare ce vor sinapsă cu celulele nervoase din ganglionul ciliar, iar de aici, impulsul este transmis prin fibrele postganglionare, la mușchii intrinseci ai globului ocular.
În punte se găsesc nucleii lacrimal și salivator superior. De la nucleul lacrimal pleacă fibre parasimpatice secretoare și vasodilatatoare, ce merg pe calea nervului VII la glandele mucoasei nazale, bucale și faringiene. De la nucleul salivator superior, fibrele parasimpatice preganglionare merg pe cale nervului intermediar Wrisberg (VII bis) și ajung la ganglionul submandibular, de unde vor plecă fibre postganglionare la glandele salivare submandibulare și sublinguale.
În bulb se află nucleul salivator inferior de unde își au originea fibrele parasimpatice ale glosofaringianului (IX). Sub planșeul ventriculului IV se află nucleul dorsal al vagului (cardio-pneumo-enteric), de la care pleacă fibre preganglionare direct la: inimă, bronhii, plămâni, esofag, stomatc, ficat, pancreas, intestinul subțire, colonul ascendent și transvers, splină, rinichi, glandele suprarenale. Nervul vag (pneumogastric), după ce formează nervul laringian inferior (recurent), rămâne numai cu fibre vegetative.
Parasimpaticul sacrat cuprinde centrii preganglionari situați în coarnele laterale ale măduvei (S2-S4) sau în neuronii periependimari. Aceste fibre parasimpatice părăsesc măduva împreună cu nervii sacrali II, III, IV. După ieșirea nervilor din canalul rahidian, fibrele parasimpatice preganglionare se grupează și dau naștere nervilor pelvieni (drept și stâng), care intră în constituția nervului hipogastric (pelvi-perineal), plex format dintr-o rețea de fibre simpatice și parasimpatice în ochiurile căruia se află neuronii multipolari. Deși toate fibrele preganglionare parasimpatice pătrund în acest plex, numai o mică parte sinapseza cu neuronii de aici, restul fibrelor străbat plexul hipogastric și vor sinapsă în ganglionii intramurali, din pereții ureterelor, vezicii urinare, uretrei, prostatei, veziculei seminale, uterului, vaginului, rectului etc. (vezi figura).
Sistemul nervos vegetativ parasimpatic
Fibrele postganglionare, care inervează aceste organe, sunt scurte
Fibrele postganglionare, care inervează aceste organe, sunt scurte
Dintre centrii parasimpatici sacrali menționam: centrul micțiunii (vezicospinal sacral), centrul defecației (centrul anospinal sacral), centrul erecției (centrul genitospinal sacral).
Porţiunea periferică cuprinde fibre senzitive, neuroni vegetativi grupați, sau nu, în ganglioni viscerali parasimpatici, fibre nervoase motorii (preganglionare și postganglionare). Ganglionii parasimpatici, spre deosebire de cei simpatici, au o poziție mult mai periferică, fiind situați în vecinătatea sau chiar în peretele organelor pe care le inervează. În regiunea craniană găsim următorii ganglioni parasimpatici: ganglionul ciliar, ganglionul otic, ganglionul submaxilar.
Funcţiile sistemului parasimpatic
Că și simpaticul, sistemul nervos parasimpatic are funcții motoare, secretoare și trofice. Parasimpaticul inervează musculatura netedă, cardiacă și glandele. Acțiunea să este opusă celei simpatice. Produce, de obicei, vasodilatație la nivelul organelor pe care le inervează, dar efectele vasodilatatorii și motoare sunt, de obicei, foarte localizate.
Acțiunile segmentului parasimpatic sunt mai discrete și mai difuze comparativ cu cele simpatice. Efectele parasimpatice au un caracter mai localizat și de refacere. Așa de exemplu, asupra inimii are că efect scăderea frecvenței cardiace și a puterei de refacere, protejând inimă de effort și de un consum prea mare de energie; constricția pupilei (mioză) protejează ochiul de o lumină prea intensă, care ar fi dăunătoare.
Efectele generale ale parasimpaticului sunt de a favoriza digestia, asimilația, somnul. Datorită efectului excitator asupra aparatului digestiv, prin stimularea secreției glandelor digestive și a intensificării motilității digestive, parasimpaticul este socotit că fiind un sistem anabolic, în opoziție cu simpaticul care este predominant catabolic.
Acțiunea sistemului nervos parasimpatic asupra diferitelor organe a fost deja prezentată schematic anterior, în tabel, împreună cu acțiunea simpaticului. Mediatorul chimic parasimpatic este acetilcolină, ce determină depolarizarea membranelor organelor efectoare pentru care parasimpaticul are acțiune excitatoare și hiperpolarizarea membranelor organelor efectoare, asupra cărora are un efect inhibitor. Efectul acetilcolinei este rapid, de scurtă durată, strict localizat, deoarece ea este foarte repede descompusă de o enzimă - colinesterază.
S-a stabilit ca există două tipuri de colinesteraze:
Sistemul nervos vegetativ funcționează, că și sistemul nervos somatic, prin mecanisme complexe, având la bază actul și arcul reflex vegetativ. S-a constatat însă, că unele activități vegetative (motilitatea intestinală, tonusul sfincterului anal) pot avea loc și după extirparea măduvei. Aceasta este dată de sistemul nervos intramural format din plexuri și neuroni, ce conferă unor organe o oarecare autonomie.
Organele care posedă o inervație dublă sunt în mod permanent sub influența acțiunilor antagoniste a celor două componente vegetative. Aceste acțiuni, manifestate sub formă tonusului vegetativ, pot fi evidențiate prin îndepărtarea unuia din cele două componente.
Rezultatul activității sistemului nervos vegetativ este menținerea constantelor funcționale ale organismului, a homeostaziei. Mentinearea în limite fiziologice a constantelor lichidelor mediului intern, a temperaturii lor, se realizează prin intermediul sistemului nervos vegetativ care acționează asupra circulației, respirației, aparatului glandular. De exemplu, la menținerea unui anumit nivel a glicemiei intervine ficatul, pancreasul, medulosuprarenala, glande ce se găsesc sub controlul sistemului nervos vegetativ.
Între sistemul nervos vegetativ și cel al vieții de relație există o strânsă interdependență anatomica și funcțională. Cele două sisteme se influențează reciproc, contribuind în felul acesta, la realizarea adaptării funcțiilor organelor interne la condițiile variabile ale mediului intern și extern.
Substanța reticulată a trunchiului cerebral, pe lângă funcțiile sale de reglare a sistemelor somatomotorii, mai îndeplinește și importante funcții vegetative; aici sunt situați o serie de centri: respirator, al deglutiției, al masticației, al vomei, al motricității vaselor sanguine etc. Toți acești centri integrează reacții foarte complexe somatice și vegetative. În declanșarea acestor efecte somatice și vegetative, în urmă activării formației reticulate, un rol deosebit îl are secreția de adrenalină al cărei efect este stimulativ asupra substanței reticulate.
Spre deosebire de simpatic, parasimpaticul are acțiuni de refacere și conservare a potențialului energetic al organismului, determinând:
Caile sistemului nervos vegetativ
Simpaticul își are căile lui proprii, reprezentate de lanțurile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale). Parasimpaticul cranian folosește calea unor nervi cranieni, III,VII, IX, X, iar parasimpaticul sacral pe cea a nervilor pelvici.
Lanțurile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale) sunt două lanțuri de ganglioni situați de o parte și de altă a coloanei vertebrale.
Ganglionii latero-vertebrali sunt legați și cu nervii spinali prin ramuri comunicante. Prin ramură comunicanta albă trece fibră preganglionara, iar prin cea comunicanta cenușie, fibră postganglionara. La nivelul ganglionilor paravertebrali (latero-vertebrali) are loc sinapsă între fibră simpatică preganglionara și cea postganglionara care ajunge la nivelul diferitelor organe.
În cazul sistemului simpatic, sinapsă între fibrele pre- și postganglionara are loc în ganglionii latero-vertebrali, aparținând lanțurilor paravertebrale. Deoarece acești ganglioni sunt foarte aproape de măduva, fibră preganglionara este scurtă, în timp ce fibră postganglionara este lungă.
În cazul sistemului parasimpatic, sinapsă între fibră preganglionara și cea postganglionara se face în ganglionii juxta-viscerali (aproape de viscer) sau intramurali (aflați chiar în peretele organului), cum sunt plexurile submucos și mienteric din pereții tubului digestiv. În cazul parasimpaticului, fibra preganglionara este lungă, în timp ce fibră postganglionara este scurtă, fiind foarte aproape de organul respectiv.
La ambele sisteme, între fibră preganglionara și cea postganglionara, se eliberează același mediator chimic: acetilcolină.
La sistemul simpatic, la capătul periferic al fibrei postganglionare, acolo unde această ia contact cu organul efector, se eliberează noradrenalină, iar în cazul parasimpaticului, acetilcolină. Prin controlul asupra miocardului, musculaturii netede și glandelor, SNV coordonează activitatea viscerelor și a vaselor sanguine. Este vorba, așadar despre efectori care nu sunt, în mod obișnuit, sub control voluntar.
Arcul reflex vegetativ are aceleași componente cu cel somatic; diferență constă în modul în care este alcătuită calea eferentă. Această cuprinde doi neuroni. Primul are corpul neuronal situat în substanța cenușie medulară sau cerebrală, iar axonul sau face sinapsă cu cel de-al II-lea neuron într-un ganglion vegetativ. Primul neuron se numește preganglionar, iar cel de-al II-lea postganglionar. Originea fibrelor preganglionare și localizarea ganglionilor vegetativi ajută la diferențierea celor două componente SNV: simpatică și parasimpatică.
Porţiunea periferică cuprinde fibre senzitive, neuroni vegetativi grupați, sau nu, în ganglioni viscerali parasimpatici, fibre nervoase motorii (preganglionare și postganglionare). Ganglionii parasimpatici, spre deosebire de cei simpatici, au o poziție mult mai periferică, fiind situați în vecinătatea sau chiar în peretele organelor pe care le inervează. În regiunea craniană găsim următorii ganglioni parasimpatici: ganglionul ciliar, ganglionul otic, ganglionul submaxilar.
Funcţiile sistemului parasimpatic
Că și simpaticul, sistemul nervos parasimpatic are funcții motoare, secretoare și trofice. Parasimpaticul inervează musculatura netedă, cardiacă și glandele. Acțiunea să este opusă celei simpatice. Produce, de obicei, vasodilatație la nivelul organelor pe care le inervează, dar efectele vasodilatatorii și motoare sunt, de obicei, foarte localizate.
Acțiunile segmentului parasimpatic sunt mai discrete și mai difuze comparativ cu cele simpatice. Efectele parasimpatice au un caracter mai localizat și de refacere. Așa de exemplu, asupra inimii are că efect scăderea frecvenței cardiace și a puterei de refacere, protejând inimă de effort și de un consum prea mare de energie; constricția pupilei (mioză) protejează ochiul de o lumină prea intensă, care ar fi dăunătoare.
Efectele generale ale parasimpaticului sunt de a favoriza digestia, asimilația, somnul. Datorită efectului excitator asupra aparatului digestiv, prin stimularea secreției glandelor digestive și a intensificării motilității digestive, parasimpaticul este socotit că fiind un sistem anabolic, în opoziție cu simpaticul care este predominant catabolic.
Acțiunea sistemului nervos parasimpatic asupra diferitelor organe a fost deja prezentată schematic anterior, în tabel, împreună cu acțiunea simpaticului. Mediatorul chimic parasimpatic este acetilcolină, ce determină depolarizarea membranelor organelor efectoare pentru care parasimpaticul are acțiune excitatoare și hiperpolarizarea membranelor organelor efectoare, asupra cărora are un efect inhibitor. Efectul acetilcolinei este rapid, de scurtă durată, strict localizat, deoarece ea este foarte repede descompusă de o enzimă - colinesterază.
S-a stabilit ca există două tipuri de colinesteraze:
- pseudo-colinesterazele, care pot descompune și alte substraturi (deci nu au acțiune specifică) și care se găsesc în plasmă sângelui și în hematii;
- acetilcolinesteraza
- de la nivelul sinapselor sistemului nervos central și al plăcilor motorii (cu acțiune specifică).
- Există unele substanțe parasimpaticomimetice care reproduc efectele parasimpaticului. Astfel, ezerină acționează prin inhibarea colinesterazei, prelungind în felul acesta efectul acetilcolinei. Alte substanțe sunt parasimpaticolitice a căror acțiune se manifestă la nivelul receptorilor acetilcolinici din membrană efectorilor, împiedicând activitatea acetilcolinei (ex. atropina). Există și așa-numitele substanțe parasimpaticotrope (ex. pilocarpină), care stimulează activitatea parasimpaticului.
Sistemul nervos vegetativ funcționează, că și sistemul nervos somatic, prin mecanisme complexe, având la bază actul și arcul reflex vegetativ. S-a constatat însă, că unele activități vegetative (motilitatea intestinală, tonusul sfincterului anal) pot avea loc și după extirparea măduvei. Aceasta este dată de sistemul nervos intramural format din plexuri și neuroni, ce conferă unor organe o oarecare autonomie.
Organele care posedă o inervație dublă sunt în mod permanent sub influența acțiunilor antagoniste a celor două componente vegetative. Aceste acțiuni, manifestate sub formă tonusului vegetativ, pot fi evidențiate prin îndepărtarea unuia din cele două componente.
Rezultatul activității sistemului nervos vegetativ este menținerea constantelor funcționale ale organismului, a homeostaziei. Mentinearea în limite fiziologice a constantelor lichidelor mediului intern, a temperaturii lor, se realizează prin intermediul sistemului nervos vegetativ care acționează asupra circulației, respirației, aparatului glandular. De exemplu, la menținerea unui anumit nivel a glicemiei intervine ficatul, pancreasul, medulosuprarenala, glande ce se găsesc sub controlul sistemului nervos vegetativ.
Între sistemul nervos vegetativ și cel al vieții de relație există o strânsă interdependență anatomica și funcțională. Cele două sisteme se influențează reciproc, contribuind în felul acesta, la realizarea adaptării funcțiilor organelor interne la condițiile variabile ale mediului intern și extern.
Substanța reticulată a trunchiului cerebral, pe lângă funcțiile sale de reglare a sistemelor somatomotorii, mai îndeplinește și importante funcții vegetative; aici sunt situați o serie de centri: respirator, al deglutiției, al masticației, al vomei, al motricității vaselor sanguine etc. Toți acești centri integrează reacții foarte complexe somatice și vegetative. În declanșarea acestor efecte somatice și vegetative, în urmă activării formației reticulate, un rol deosebit îl are secreția de adrenalină al cărei efect este stimulativ asupra substanței reticulate.
Spre deosebire de simpatic, parasimpaticul are acțiuni de refacere și conservare a potențialului energetic al organismului, determinând:
- mioza (micşorareă diametrului pupilar);
- hipersalivaţie;
- hiposecreţie tiroidiana;
- bronhoconstrictie;
- bradicardie;
- intensifică secreţiile şi motricitatea tubului digestiv;
- hipoglicemie;
- vasodilataţie şi scaderea presiunii arteriale;
- inhibiţia horipilatiei şi sudoraţiei;
- intensifică anabolismul.
Caile sistemului nervos vegetativ
Simpaticul își are căile lui proprii, reprezentate de lanțurile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale). Parasimpaticul cranian folosește calea unor nervi cranieni, III,VII, IX, X, iar parasimpaticul sacral pe cea a nervilor pelvici.
Lanțurile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale) sunt două lanțuri de ganglioni situați de o parte și de altă a coloanei vertebrale.
Ganglionii latero-vertebrali sunt legați și cu nervii spinali prin ramuri comunicante. Prin ramură comunicanta albă trece fibră preganglionara, iar prin cea comunicanta cenușie, fibră postganglionara. La nivelul ganglionilor paravertebrali (latero-vertebrali) are loc sinapsă între fibră simpatică preganglionara și cea postganglionara care ajunge la nivelul diferitelor organe.
În cazul sistemului simpatic, sinapsă între fibrele pre- și postganglionara are loc în ganglionii latero-vertebrali, aparținând lanțurilor paravertebrale. Deoarece acești ganglioni sunt foarte aproape de măduva, fibră preganglionara este scurtă, în timp ce fibră postganglionara este lungă.
În cazul sistemului parasimpatic, sinapsă între fibră preganglionara și cea postganglionara se face în ganglionii juxta-viscerali (aproape de viscer) sau intramurali (aflați chiar în peretele organului), cum sunt plexurile submucos și mienteric din pereții tubului digestiv. În cazul parasimpaticului, fibra preganglionara este lungă, în timp ce fibră postganglionara este scurtă, fiind foarte aproape de organul respectiv.
La ambele sisteme, între fibră preganglionara și cea postganglionara, se eliberează același mediator chimic: acetilcolină.
La sistemul simpatic, la capătul periferic al fibrei postganglionare, acolo unde această ia contact cu organul efector, se eliberează noradrenalină, iar în cazul parasimpaticului, acetilcolină. Prin controlul asupra miocardului, musculaturii netede și glandelor, SNV coordonează activitatea viscerelor și a vaselor sanguine. Este vorba, așadar despre efectori care nu sunt, în mod obișnuit, sub control voluntar.
Arcul reflex vegetativ are aceleași componente cu cel somatic; diferență constă în modul în care este alcătuită calea eferentă. Această cuprinde doi neuroni. Primul are corpul neuronal situat în substanța cenușie medulară sau cerebrală, iar axonul sau face sinapsă cu cel de-al II-lea neuron într-un ganglion vegetativ. Primul neuron se numește preganglionar, iar cel de-al II-lea postganglionar. Originea fibrelor preganglionare și localizarea ganglionilor vegetativi ajută la diferențierea celor două componente SNV: simpatică și parasimpatică.
Componența simpatică activează organismul pentru luptă și apărare, mai ales prin eliberarea de noradrenalină din fibrele postganglionare și de adrenalină din medulosuorarenala. Componența parasimpatica produce, cel mai adesea, efecte antagoniste simpaticului, prin eliberarea din fibrele postganglionare a acetilcolinei.
Acțiunile celor două componente trebuie echilibrate pentru menținerea homeostaziei. Există și un număr foarte mic de fibre postganglionare simpatice care eliberează acetilcolină (Ach). Există și fibre postganglionare care nu eliberează nici Ach, nici noradrenalină; acestea au sinapse noncolinergice, nonadrenergice, eliberând alte substanțe, precum monoxidul de carbon (CO).
Majoritatea viscerelor sunt prevăzute cu inervație dublă, simpatică și parasimpatica, situație în care cele două sisteme pot acționă antagonist (de exemplu, reglarea diametrului pupilar), complementar (de exemplu, reglarea secreției salivare) sau cooperant (de exemplu, la nivelul aparatului reproducător sau în micțiune).
Există și câteva organe care nu sunt prevăzute cu inervație parasimaptica: medulosuprarenalele, glandele sudoripare, mușchii erectori ai firelor de păr sau majoritatea vaselor sanguine. În acest caz, reglarea activității se face prin creșterea sau scăderea ariei de stimulare simpatică a structurii respective.
Sistemul simpatoadrenal intervine, de asemenea, și în termoreglare.
Acțiunile celor două componente trebuie echilibrate pentru menținerea homeostaziei. Există și un număr foarte mic de fibre postganglionare simpatice care eliberează acetilcolină (Ach). Există și fibre postganglionare care nu eliberează nici Ach, nici noradrenalină; acestea au sinapse noncolinergice, nonadrenergice, eliberând alte substanțe, precum monoxidul de carbon (CO).
Majoritatea viscerelor sunt prevăzute cu inervație dublă, simpatică și parasimpatica, situație în care cele două sisteme pot acționă antagonist (de exemplu, reglarea diametrului pupilar), complementar (de exemplu, reglarea secreției salivare) sau cooperant (de exemplu, la nivelul aparatului reproducător sau în micțiune).
Există și câteva organe care nu sunt prevăzute cu inervație parasimaptica: medulosuprarenalele, glandele sudoripare, mușchii erectori ai firelor de păr sau majoritatea vaselor sanguine. În acest caz, reglarea activității se face prin creșterea sau scăderea ariei de stimulare simpatică a structurii respective.
Sistemul simpatoadrenal intervine, de asemenea, și în termoreglare.