Alzheimer
Boala AlSzheimer (Morbus Alzheimer) este o afecțiune degenerativă progresivă a creierului care apare mai ales la persoane de vârstă înaintată, producând o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului, cu pierderea capacităților intelectuale ale individului și a valorii sociale a personalității sale, asociată cu tulburări de comportament, ceea ce realizează starea cunoscută sub numele de demență (din latină: demens).
|
Creier cu boala Alzheimer: Progresiunea atrofiei corticale, mai accentuată
în regiunile frontală, parietală şi temporală (Simulare) |
Boala și modificările organice din creier care o însoțesc au fost descrise pentru prima dată de Alois Alzheimer, psihiatru și neuropatolog german. Denumirea de „boală Alzheimer” a fost utilizată pentru prima dată de psihiatrul german Emil Kraepelin în manualul său de psihiatrie ("Lehrbuch der Psychiatrie", 1911). Această boală reprezintă forma cea mai comună de declin mintal la persoanele în vârstă și a devenit tot mai frecventă o dată cu creșterea longevității.
Autism
Autism este un nume generic pentru o serie de tulburări comportamentale fundamentale.
Cauzele autismului nu sunt încă înțelese complet, dar se crede că tulburările se datorează unor defecțiuni genetice, ale unor interacțiuni între gene sau mutații rare cu efecte majore. În unele cazuri rare, autismul este asociat cu agenți teratogeni (care produc defecte natale). Studii asupra unor populații mari au demonstrat că nu există nicio legătură între vaccinări, autism și thimerosal.Studiul lui Andrew Wakefield care a inițiat o campanie de presă și a determinat unii părinți să nu-și vaccineze copiii a fost discreditat iar jurnalistul de investigație Brian Deer a arătat că datele folosite în studiu au fost o fraudă științifică.
În luna martie 2014, University of Chicago a publicat rezultatele celui mai mare studiu privind influența factorilor de mediu în dizabilitățile intelectuale. Analizând dosarele medicale a 100 de milioane de americani, cercetătorii au ajuns la concluzia că incidența autismului este strâns legată de expunerea la poluanți, de exemplu pesticide. Fetușii de sex masculin sunt mai sensibili la substanțele toxice din mediu, cum ar fi plumbul, diversele medicamente sau molecule sintetice, iar expunerea părinților la aceste toxine ar putea să explice o mare parte a mutațiilor genetice, inclusiv cele responsabile de dezvoltarea ulterioară a simptomelor autismului.
Conform studiului „Loss of mTOR-Dependent Macroautophagy Causes Autistic-like Synaptic Pruning Deficits”, hiperactivitatea proteinei mTOR dereglează procesul de reducere a sinapselor în timpul dezvoltării, copiii și adolescenții care suferă de tulburări din spectrul autismului având un exces de sinapse în creier.
Băieţel de 18 luni, care are o plăcere obsesivă să stivuiască conserve
Autismul se observă deja de la o vârstă fragedă (înainte de 3 ani), cu excepțiasindromului Asperger, care poate de obicei să fie diagnosticat când copilul merge la școală.
Simptome obișnuite ale autismului sunt acțiuni repetitive/monomane, contact și comunicare limitată cu alte persoane și interese foarte restrânse. Răspândirea bolii este cam de 6 la 1000 de persoane, și este de trei sau patru ori mai des întâlnită la băieți decât la fete.
Cauzele autismului nu sunt încă înțelese complet, dar se crede că tulburările se datorează unor defecțiuni genetice, ale unor interacțiuni între gene sau mutații rare cu efecte majore. În unele cazuri rare, autismul este asociat cu agenți teratogeni (care produc defecte natale). Studii asupra unor populații mari au demonstrat că nu există nicio legătură între vaccinări, autism și thimerosal.Studiul lui Andrew Wakefield care a inițiat o campanie de presă și a determinat unii părinți să nu-și vaccineze copiii a fost discreditat iar jurnalistul de investigație Brian Deer a arătat că datele folosite în studiu au fost o fraudă științifică.
În luna martie 2014, University of Chicago a publicat rezultatele celui mai mare studiu privind influența factorilor de mediu în dizabilitățile intelectuale. Analizând dosarele medicale a 100 de milioane de americani, cercetătorii au ajuns la concluzia că incidența autismului este strâns legată de expunerea la poluanți, de exemplu pesticide. Fetușii de sex masculin sunt mai sensibili la substanțele toxice din mediu, cum ar fi plumbul, diversele medicamente sau molecule sintetice, iar expunerea părinților la aceste toxine ar putea să explice o mare parte a mutațiilor genetice, inclusiv cele responsabile de dezvoltarea ulterioară a simptomelor autismului.
Conform studiului „Loss of mTOR-Dependent Macroautophagy Causes Autistic-like Synaptic Pruning Deficits”, hiperactivitatea proteinei mTOR dereglează procesul de reducere a sinapselor în timpul dezvoltării, copiii și adolescenții care suferă de tulburări din spectrul autismului având un exces de sinapse în creier.
Băieţel de 18 luni, care are o plăcere obsesivă să stivuiască conserve
Autismul se observă deja de la o vârstă fragedă (înainte de 3 ani), cu excepțiasindromului Asperger, care poate de obicei să fie diagnosticat când copilul merge la școală.
Simptome obișnuite ale autismului sunt acțiuni repetitive/monomane, contact și comunicare limitată cu alte persoane și interese foarte restrânse. Răspândirea bolii este cam de 6 la 1000 de persoane, și este de trei sau patru ori mai des întâlnită la băieți decât la fete.
Cretinism
Cretinismul (din franceză crétinisme – idioție) este o afecțiune gravă întâlnită la om, care se caracterizează prin întârzierea dezvoltării psihice și fizice. Se manifestă prin talie mică, degete scurte și groase, picioare scurte și strâmbe, față mare cu fruntea îngustă, nas redus în dimensiuni și lat, urechi, debilitate mintală, stare psihică de idioție și imbecilitate ș.a. Este o consecință a tulburării funcționării normale a glandei tiroide, cauzată, în special, de insuficiența de iod în alimente. Pentru a evita această patologie, se recomandă utilizarea sării iodate în alimentație.
Distonie
Distonia este o afecțiune care se manifestă prin repetare de mișcări (gesturi) , mișcări oscilante sau luare de poziții (posturi) neobișnuite a unor părți ale corpului. Cauza neurologică a bolii este în deranjamente ale părții de control motoric din creier. Boala poate fi ereditară dar și o urmare a unor infecții, traume fizice, influențe din droguri. Se tratează greu, urmărindu-se ameliorarea simptomelor prin medicație.
Hidrocefalie
Hidrocefalia este acumularea anormală de lichid cefalorahidian (LCR) în cavitățile creierului determinată de anomalii de circulație sau de reabsorbție sau, mai rar, datorită unei produceri excesive de lichid cefalorahidian.
Termenul „hidrocefalie” provine din două cuvinte grecești care înseamnă „apă în cap”. De fapt, „apa” este LCR, un lichid clar care este produs în permanență în cavitățile, sau ventriculii, din interiorul creierului. El trece de la un ventricul la celălalt (patru la număr) prin căi înguste, apoi circulă în jurul suprafeței creierului – o parte din el merge de asemenea și în măduva spinării – și este absorbit înapoi în circuitul sanguin. Absorbția are loc prin vene specializate din interiorul craniului care au o suprafață asemănătoare unei site. Deși mult mai lentă decât circulația sângelui, circulația LCR necesită producerea, circulația și reabsorbția sa în mod constant. |
Craniu hidrocefalic
|
Hidrocefalia poate apărea fie când se produce o cantitate prea mare de LCR (foarte rar), fie când acesta este împiedicat să circule sau să fie reabsorbit – cauzele cele mai des întâlnite. Deoarece în aceste circumstanțe LCR este produs în permanență în cavitățile cerebrale însă nu poate ieși din acestea, el se acumulează și duce la creșterea presiunii din interiorul creierului. Ventriculii se dilată, iar țesutul cranian este comprimat. Oasele craniului la nou-născuți și sugari nu sunt unite ca în cealaltă parte a vieții, iar presiunea determină creașterea dimensiunilor craniului. Totuși este important să precizăm că hidrocefalia poate apare și la copii mai mari sau la adulți, când oasele capului sunt fixate și capul nu poate crește în dimensiuni.
Meningită
Meningita este o inflamație a membranelor de protecție care învelesccreierul și măduva spinării, cunoscute sub denumirea colectivă de meninge. Inflamația poate fi provocată de infecția cu virusuri, bacterii sau alte microorganisme, sau, în cazuri mai rare, de anumite medicamente. Meningita poate fi letală din cauza proximității inflamației față de creier și măduva spinării; prin urmare, afecțiunea este clasificată drept urgență medicală.
Cele mai frecvente simptome ale meningitei includ: durere de cap și redoare (înțepenirea cefei) asociate cu febră, confuzie sau nivel scăzut de conștiență, vărsături și intoleranță la lumină (fotofobie) sau zgomot (fonofobie). De regulă, copiii prezintă numai simptome nespecifice, cum sunt iritabilitatea și somnolența. Prezența unei erupții cutanate poate indica o |
Caz de meningită manifestată prin redoare, epidemia de
meningită din Texas din anul 1911–1912. |
anumită cauză a meningitei; de exemplu, meningita cauzată de meningococ poate fi însoțită de o erupție cutanată caracteristică.
Diagnosticul de meningită este stabilit sau exclus în urma efectuării unei puncții lombare. Procedura constă în introducerea unui ac în coloana vertebrală în scopul prelevării unei mostre de lichid cefalorahidian (LCR) care înconjoară creierul și măduva spinării. Analiza LCR se efectuează în cadrul unui laborator medical. Tratamentul primar în cazul meningitei acute constă în administrarea imediată de antibiotice și, în unele cazuri, de medicamente antivirale. De asemenea, se pot administra corticosteroizi pentru a împiedica eventualele complicații în urma inflamației excesive. Meningita poate determina consecințe de durată, cum sunt pierderea auzului, epilepsie, hidrocefalie și deficiențe cognitive, îndeosebi dacă nu este tratată prompt. Unele forme de meningită (cum sunt cele asociate infecției cu meningococ, Haemophilus influenzae tip B, pneumococ sau cu virusul oreionului) pot fi prevenite prin imunizare.
Diagnosticul de meningită este stabilit sau exclus în urma efectuării unei puncții lombare. Procedura constă în introducerea unui ac în coloana vertebrală în scopul prelevării unei mostre de lichid cefalorahidian (LCR) care înconjoară creierul și măduva spinării. Analiza LCR se efectuează în cadrul unui laborator medical. Tratamentul primar în cazul meningitei acute constă în administrarea imediată de antibiotice și, în unele cazuri, de medicamente antivirale. De asemenea, se pot administra corticosteroizi pentru a împiedica eventualele complicații în urma inflamației excesive. Meningita poate determina consecințe de durată, cum sunt pierderea auzului, epilepsie, hidrocefalie și deficiențe cognitive, îndeosebi dacă nu este tratată prompt. Unele forme de meningită (cum sunt cele asociate infecției cu meningococ, Haemophilus influenzae tip B, pneumococ sau cu virusul oreionului) pot fi prevenite prin imunizare.
Nevroză
Nevroza, potrivit concepțiilor contemporane, se determină ca o boală, condiționată de situația conflictuală psihogenă acută sau cronică extraordinară în urma tulburării interrelațiilor umane, ce se manifestă cu precădere prin dereglarea funcțiilor sistemelor emotiv, vegetativ și endocrin.
Nevroza se caracterizează prin reversibilitatea dereglărilor patologice, independent de vechimea procesului, prin specificitatea manifestărilor clinice cu dominarea perturbărilor emoțional afective și somatovegetative, prin păstrarea atitudinii critice a pacientului față de boală. Particularitățile tabloului clinic al nevrozei depind nu numai de caracterul situației conflictuale și emotive, dar și de personalitatea individului, specificând diverse variante clinice.
Nevroza se caracterizează prin reversibilitatea dereglărilor patologice, independent de vechimea procesului, prin specificitatea manifestărilor clinice cu dominarea perturbărilor emoțional afective și somatovegetative, prin păstrarea atitudinii critice a pacientului față de boală. Particularitățile tabloului clinic al nevrozei depind nu numai de caracterul situației conflictuale și emotive, dar și de personalitatea individului, specificând diverse variante clinice.
Paralizie cerebrală
Paralizia cerebrală este o tulburare cronică a mișcării din cauza leziunii sistemului nervos central. Paralizia cerebrală se manifestă prin mișcări reflexe involuntare și contracții musculare (spasme) care pot afecta o parte a corpului sau tot corpul. Cu paralizia cerebrală sunt asociate alte afecțiuni cum ar fi convulsiile, disfuncții vizuale sau auditive.
Sindromul Schmidt
Sindromul Schmidt este un eponim care desemnează un sindrom bulbar cauzat de o patologie endocraniană cu afectarea unilaterală a nervilor cranieni X și XI.
Insuficiența vasculară cerebrală sau tumorile determină lezarea nucleului ambiguu a nervului vag (perechea a X-a de nervi cranieri) și a ramurii externe a nucleului inferior a nervului spinal (perechea a XI-a)
Insuficiența vasculară cerebrală sau tumorile determină lezarea nucleului ambiguu a nervului vag (perechea a X-a de nervi cranieri) și a ramurii externe a nucleului inferior a nervului spinal (perechea a XI-a)